Uscat- ruginiu !

 Nimeni, de multe ori nu te intelege si

doar singuratate-a e singura care parca ramane cu tine.
singur mergi si tot singur te intorci,
privind parca in gol Cerul indepartat.
intrebandu-te:
cine e in stare sa ma inteleaga?
un suflet trist si singuratic.
de multe ori, asemanandu-ma cu frunzele..
toamna, cazand parca ale nimanui in vantul rece!
si parca auzind o voce calda in
adiere rece...
soptind din indepartare,
nu esti singur dragul meu:
mereu, Eu am fost cu tine si
niciodata nu te-am lasat singur!
Am fost aici!
in tot ce tu vezi si simti,
in fosnetul de frunze uscate
si uitate de toti...
calcandu-le mereu in picioare in trecerea lor grabita!
Sunt in vantul rece al toamnei
si asteptand o inima inghetata de frigul de afara,
sa pot sa-i soptesc:
si Eu am fost singur!
uitat de toti cei pe care ii Iubesc cu tot ce sun.
pe un deal al singurata-ti rece!
uitat de propriul Tata,
dar, daca Eu nu plateam pretul in locul tau ?!
tu, ai fi ramas un pustiu,
desert fara boabe de nisip.
uitat chiar, de o frunza ruginie pe o aleie!
fiul meu Iubit!
bucurate ca nu esti singur,
nu uita ca ptetul tau e platit!
fii fericit, ca Eu iti pot vorbi chiar
si prin vantul rece al toamnei- frunza uscata.
fii fericit, pentru ca in curand voi
veni sa te iau, al tau Tata Ceresc,
fii fericit fiul Meu !

- A. A. Popovici,

Dor de Cer !

' ohh,Cer..

                                                         e un cuvant special pentru mine,
                                                           nu stiu cum tu iti imaginezi ca
                                                                o sa fie acolo,dar eu..
                                                               imi imaginez cam asa..
                                                          acolo o sa pot sa fac lucrurile,
                                          pe care aici pe pamant nu le'am putut face niciodata:
                                            vine o zi cand voi fi in fata Celui Prea Inalt si o sa
                                           am marea onoarea de a ingenunchea innaintea Lui..
                                                                    ce onoare!!!
                                             o sa simt in sfarsit cum e sa ingenuchezi din nou
                                                        dupa o perioada lunga de timp,
                                                o sa pot in sfarsit sa alerg asa de tare incat
                                               sa cad pe iarba si sa'i simt mirosu, de verde...
                                                sa calc iarba cu picioare si firicele mici de,
                                                 bumbisori printre degete zambaindu'mi..
                                                  sa privesc Cerulll de un albastru deschis..
                                                       si..oh!!!sa merg cu picioarele prin
                                                         apa rece a unui izvor cristalin!
                                                             iar, pietricelele din izvor..
                                                      in diferite lor culori sa imi spuna:
                                               uite ziua cea mult dorita de inima ta, e aici!
                                               in sfarsit poti sa faci totul impreuna cu cel..
                                                      Iubit de inima ta, El e langa tine...
                                                     sa canti pentru bucuria inimii Lui,
                                                        si sa sari in sus asa de tare..
                                                                  incat sa poti,
                                              sa imbratisezi tot Cerul cu dorul tau arzand!!!
                                             si sa'L laud pe Cel ce ma creiat asa de minunat,
                                           Tata multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine
                                                       si pentru tot ce vei face in continuare !.

                                                           - A. A. Popovici,

                                                                          

Despartire !

Despartirea de cel iubit e grea,

e ca un tren ce nu se mai intoarce
niciodata inapoi,
lasand in urma lui singuratate de
nedescris in cuvinte sarace..
ale unei inimii zdrobite de Iubire !
frunzele se desprind cu tristete
de pe crengile copacilor...
le e dor de calda
imbratisare a vantului,
ca si celor doua inimii triste de
primavara Iubirii lor...
doar Cineva, stie ce e despartirea !
El a fost lasat singur de propriul Tata.
singur intre Cer si pamantul, rece.
si doar El poate sa inteleaga cel mai
bine o poveste de Iubire,
durerea sfasietoare a unei Inimi.
cu temerile ei de neanteles
de multe ori de cei din jur,
de catre cei ce n-au cunoscut Dragostea-I.
jerfitoare a Celui mai mare Indragostit
dintre Indragostiti,
El a pus dragostea si armonia sa
locuiasca impreuna,
in doua Inimii diferite, dar !
adesea noi ranim Inimii si
le lasam singure,
in Trenul uitarii !

                                                       
                                                   - A. A. Popovici,