Skip to main content

Vers si o umbra !


 Cuvintele sunt ca o povara pe inima mea,
neputand fi rostite cu buzele.
doar un vers nerostit in cuvinte si
totusi fara sa imi dau seama compun cuvinte nerosrite cu buzele,
in trecerea mea prin versurile uitari.
de multe ori viata e un vers uitat,
care nu poate fi scrie in cuvinte simple...
este nevoie de daruire si pasiune,
pentru ca urmele pe care le lasi in urma ta.
vor fii pasi pentru cei ce vor veni dupa tine
si tot ce faci, spui si scri:
sunt cuvinte nerostite cu buzele tremurande..
de multe ori e nevoie de un singur guvant rostit cu Dragoste,
catre o inima trista si o umbra ce suspina...
prea putini sunt cei ce astazii,
rostesc cuvinte pline de Iubire unui suflet parasit!
majoritatea doar lovesc in umbra nevazuta
si zdrentuita din departare ce parea ca vine,
multi sunt cei care doar.
o umbra sunt pentru cei din jur
si uitati prin ultimele randuri ale scaunelor...
si totusi nimeni nu isi da seama,
ce pot a deveni niste umbre uitate pe undeva.
dar, Cel ce stie ce inseamna sa fii mereu in umbra,
si uitat de toti din jur.
e totusi Cineva ce stie ca si o umbra,
poate a deveni un instrument pentru.
a arata dragostea Celui ce a daruit totul
pentru fiecare dintre noi,
iar tot ce lasi in urma ta.
e doar un vers nerostit cu buzele !

- A. A. Popovici,

Comments

Popular posts from this blog

Prieten de toamnă !

Mi-au murit speranțele în mine însămi . Nu există moarte fără bucuri și nici vise mari atunci cănd nu ai credință ! Oare cum are liniștea în naivitatea lui ? Durerea este cea mai puternică armă în schimbarea unei vieți ! Groaza dureri întotdeauna va fi o inimă veche ! Îmi vei rămane un prieten de toamnă ce totuși , în lumina unei sclipiri aievea vis . Mi-sa obișnuit inima în bătăile lente alei iubirii inexistente încă , am de împărțit o dragose și un drum de urmat ...care poate niciodată nu te va chema în pragul ei ! Obosită îmi este o ființă ce mai are dorințe și speră în toamna frunzelor căzute . Puterea mi-se pierde în șoaptele ce deschid zăvorul unei uși nevăzute ! Aici rămâne fereastra dimineții ca vântul ce nu anunță boarea reveniri , pentru că te așteaptă iubitul vieții eterne . Dacă exiști undeva , vezi să vi pentru că stacojiul te va întampina în ființa mea !? Să descopăr misterul unui foșnet de frunze unde lumea mea se desface în bucăți mici de inimă crăpată . Universul tău …

Mântuire dulce,.

Un glas mi-a rămas din Tine ! De ce mai respir ? Mântuire dulce, mai iubești ?! În mine sunt lacrimi . Aici,! .......... Îmi este rămășița sufletului . Oare mai respir , Mântuirea Ta dulce ? Atunci când, Inima mi-se desprinde De trup în durere .? Al Lui va fi umbra mea . Mai este ea dulce atunci ? În mâini îmi țin cerșitele cuvinte , Acolo nerostite, ce vor rămâne ? Lasă să ardă suspinul în răni ! Târzii sunt orele trecătoare .

                                                                                   - A. A. Popovici,

. .. din mine

Lasă-mă să te iubesc mâine pentru că azi este târziu . Nu mai știu să cred în speranța nădejdi ! Ca briza unui vânt așa este cuvântul lui Isus ! Când știi ce vrei de la viață doar atunci vei fi o binecuvântare pentru alți ! Liniștea cu Dumnezeu este izvorul unei nesecate iubirii ! Nu îți irosi mântuirea pe lucruri de nimic . Speranțele Lui în bătaia nebună după sufletul tău sunt ca iubirea veșnică a inimii ce așteaptă ! Mai visează ființă ce dorești călătoria amurgului . Exist într-un loc bizar ce taina sufletului o despică . Valul mării zvârcolește târzia liniște, acel suspin ! Flămândă îmi este boarea vieții Doamne, oare așternutul rugăciuni va mângâia durerea zbuciumată a minți mele ? El și tu ești sensibil atâta vreme cât timpul a oprit în loc freamătul aspru al înghețului . Aștern propoziți neterminate pentru că vreau să cred că dincolo de cuvinte există ceva măreț de iubit ! Mi-se cutremură în mine prietenia dulce ce am dorit-o ca pe un drum melodios . Undeva atunci, tu vei fi …