Raze cenuși de primăvară ce se aștern pe pământul înghețat.
Aburul vieții îmi părăsește ființa mea,
moartea și Locuința ei mă cheamă în adâncul rece!
Ochii îmi văd pieirea în cheile Celui ce le ține în mâna Lui-
unde e duhul meu ce puțină vreme a trăit în această țărână?
Agonia și profunzimea carții, ce asteaptă ca și- l i t e r i le -
numelui meu să se găsească în paginile ei eterne!!!
Zgomotul înfiorator al chinului veșnic ticăie,
ca un catarg ce valurile mării îl aduce din glasul Celui ce vine!
Fiecare mădular îmi este zdrobit,
dalta sfărâmă adănc în sufletul meu...
În zi mă frământ și noaptea cuvintele îmi sunt îndreptate către acel loc,
ce pământ ruinat îmi rămâne inima în mine!
Cerul va trece ca și un vis dulce dar,
El îmi va rămâne ca o pecete,
ce niciodată nu va putea fi smulsă din gândurile mele!
- A. A. Popovici,
No comments:
Post a Comment