Ceaiul visător .!

Am uitat să mai respir, iubirea neexistentă a nădejdii! Nici o îmbrățișare, dragostea mea ar fi doar niște cuvinte goale! Curajul credinței nu mai e, s-a dus- în freamătul liniștit al zilei. Ieri nu mai există, a plecat în adâncul rece... Unde esti, durere a dimineții târzie? Trup vesel al munților albi, rigid e verdele crud! Blândă adiere a mirosului dulce, gust al ceaiului visător. Mângâierea atingeri vântului, ce ușoară îmi este inima în El! Atunci când- așteptarea e grea și speranța a dispărut. O notă de culoare totuși- mai străjuește în picioare, încă.! 

                                                  - A. A. Popovici,