Frica este înlăturată de o primăvară a razelor gri, în aripile necunoscute. Și sper, că fericirea va fi o iubire a timpului- ce dispare! În toate se respiră înverzirea dar, ce este~ undeva unde ești tU? Spune: ah,! în șoapta luminei de ieri, ce a plecat în tăcerea salutului. Furtuna vieții în florile calde, dacă ași fi stat în parfumul lor aș fi doar un miros! Ca un spin al transformări, ce doare când înțeapă inima rece- așa va înverzi prin durerea aburie a norilor! Respiră adânc dincolo de ce se vede, simte strigătul sufletului~ ce îi pare rău,- așteptarea.!, A trecut și va mai trece încă, ce folos atâtea speranțe? Un timp ce le șterge pe toate, lăsând praful ticăitului în petalele copacilor! Îndoiala primăveri, pași de mireasmă adâncă a spulberări!,... Persoana trecutului zace în bătăile vântului, ca un ritm al crengilor ce se leagănă în lanțurile vremi!
- A. A. Popovici,
No comments:
Post a Comment