Uscat- ruginiu !


 Nimeni, de multe ori nu te intelege si
doar singuratate-a e singura care parca ramane cu tine.
singur mergi si tot singur te intorci,
privind parca in gol Cerul indepartat.
intrebandu-te:
cine e in stare sa ma inteleaga?
un suflet trist si singuratic.
de multe ori, asemanandu-ma cu frunzele..
toamna, cazand parca ale nimanui in vantul rece!
si parca auzind o voce calda in
adiere rece...
soptind din indepartare,
nu esti singur dragul meu:
mereu, Eu am fost cu tine si
niciodata nu te-am lasat singur!
Am fost aici!
in tot ce tu vezi si simti,
in fosnetul de frunze uscate
si uitate de toti...
calcandu-le mereu in picioare in trecerea lor grabita!
Sunt in vantul rece al toamnei
si asteptand o inima inghetata de frigul de afara,
sa pot sa-i soptesc:
si Eu am fost singur!
uitat de toti cei pe care ii Iubesc cu tot ce sun.
pe un deal al singurata-ti rece!
uitat de propriul Tata,
dar, daca Eu nu plateam pretul in locul tau ?!
tu, ai fi ramas un pustiu,
desert fara boabe de nisip.
uitat chiar, de o frunza ruginie pe o aleie!
fiul meu Iubit!
bucurate ca nu esti singur,
nu uita ca ptetul tau e platit!
fii fericit, ca Eu iti pot vorbi chiar
si prin vantul rece al toamnei- frunza uscata.
fii fericit, pentru ca in curand voi
veni sa te iau, al tau Tata Ceresc,
fii fericit fiul Meu !


- A. A. Popovici,

Comments