Strigatul de ploaie !

 

Vant rece din departare,

facu ca toate frunzele ruginii
sa zboare in vazduhul uitarii.
lasand in urma lor doar un glsa fara sunet,
un suspin facu ca inima mea sa strige in ploaia rece:
unde Esti?
atunci, rindicandu-mi imima mea trista,
catre acele zarii departa-te.
Cineva cu glasul ce parea ca vine,
imi spuse doar atat:
ohhh!
aici Sunt langa tine,
inima trista si uitata.
asteptandu-te aici in aceasta ploaie,
ca sa simti fosnetul frunzelor!
triste si uitate in ploaia singurata-ti.
privirea mea cauta in departare pe El,
singurul care si in ploaia singurata-ti.
poate sa scrie cu stropii de ploaie,
un cantec de Iubire...
alergand in ploaia acea rece de Toamna!
un glas imi sopti din departare,
draga mea.
mult te-am cautat in aceasta ploaie a
singurata-ti fara de Iubirea ta,
mereu m-am intrebat:
cand va veni acea zii cand te voi privii,
in acei ochii verzi.
intizandu-ti aceasta umbrela si
adapostindu-te sub ea de
stropii ploii marunti si reci...
doar, in imbratisarea mea calda vei,
gasi acea Dragoste neconditionata a sindurata-ti tale.
penrtu ca aceasta Iubire vine din Cel ce a,
daruit totul pentru noi!
stiai draga mea:
ca El viseaza la povestea noastra de Dragoste?!
asteapta ca acea zi a intalniri noastre.
sa fie o binecuvantare pentru doua inimii,
uitate in singuratate-a ploii...
El, e singurul care poate sa auda un
strigat in ploaie!

- A. A. Popovici,