Abur crud !•!



Tăcut e cerul cenușiu și agonia dureri eterne, 
ca el îmi este plină de tristețe ființa mea. 
Viața mereu va fi tristă deși, 
adesea îmi voi ascunde durere într-un zâmbet plăcut- prefăcut! 
Ca o carte ce își ascunde paginile, ca nu cuva să fie citită sau scrisă- 
neatins va rămâne condeiul cărții goale. 
Ploaia e grea pe umeri mei, 
mă pătrunde și mă sfâșie ca un bici ce aruncă în vânt bucăți din mine. 
O lance ce sfărâmă pănântul așa este toată suflarea mea, 
negura deasă îmi înghite și ultima speranțâ care încă se mai zbate în lăuntrul meu!! 
Umbra crengilor de copaci ce au înfățișările adânci ale rănilor ce sunt în mine, 
se agață și se transformă în ruinele de piatră ce sunt călcate în picioare- poveri grele, 
adânci ce vor rămâne chiar dacă timpul va trece ca un abur crud! 



                                        - A. A. Popovici,

Comments