Neexistența. ...


Prematur îmi este anotimpul, firul vieții, și parcă timpul a înghețat, schimbarea așteptată! 
Armura Lui era ca niște stâlpi grei, stacoji pe umeri, protejând trupul încovăiat. 
Ce totuși lupta fără putere,- lava curgea, ca o durere fierbinte a sufletului ars! 
Plânsul gemea în loviturile grele, ascuțite ale lamei ce tăia scrâșnind cu furie. 
Cine poate cunoaște inima unui Rege, decât însăși Prințesa Lui? 
Flautul a încetat sunetul trecut, neexistența bate tobele goale! 
Sinistru e joaca ciudată, neputința înțelesului strop de- niciodată. 
Înjosirea rămâne ploaia gunoiului, sfâșiat-rupt,! părăsit ger al morții viitoare. 
Epavă șteară a respirației, ce dispreț te așteaptă dincolo- 
bucată de coarjă ruptă o ființă nevăzută!

                                   
                                                             - A. A. Popovici,

Comments