Prematur îmi este anotimpul, firul vieții, și parcă timpul a înghețat, schimbarea așteptată!
Armura Lui era ca niște stâlpi grei, stacoji pe umeri, protejând trupul încovăiat.
Ce totuși lupta fără putere,- lava curgea, ca o durere fierbinte a sufletului ars!
Plânsul gemea în loviturile grele, ascuțite ale lamei ce tăia scrâșnind cu furie.
Cine poate cunoaște inima unui Rege, decât însăși Prințesa Lui?
Flautul a încetat sunetul trecut, neexistența bate tobele goale!
Sinistru e joaca ciudată, neputința înțelesului strop de- niciodată.
Înjosirea rămâne ploaia gunoiului, sfâșiat-rupt,! părăsit ger al morții viitoare.
Epavă șteară a respirației, ce dispreț te așteaptă dincolo-
bucată de coarjă ruptă o ființă nevăzută!
- A. A. Popovici,
No comments:
Post a Comment