Ași vrea să înghit natura întreagă cu ale ei bucurii ! Și să mă las de durerile mele verzi . Nu îmi doresc albastrul cerului ca pe o furtună liniștită ci ca pe un uragan ce distruce pace inimii, o doresc ! Voi putea să îmbrățișez respirația ta în bătaia rece de vânt ? Inima îmi este mică așa cum firele de iarbă sunt și apoi, se înnalță ca ramurile unui vis ireal . Rămâi aici,,, strigă un arici -ce aleargă târziu în dorința spre un înnalt al sufletului ! Pășesc în agonia dragostei și mă desprind în zumzetul trist al culorilor vi . Am să prind în speranța unui râu învolburat ce așteaptă apropierea unei ființe ! Oh, tu Iubire- ce va rămâne de tu nu ai exista ? Un sunet și apoi un freamăt de copil îmi sunt toate frământările . Florile le-ai atinse de primăvara ta și eu din mine simt atingerea ușor pastelată ! Dulce îmi vei fi melodie îndepărtată deși mereu îți aud glasul chemându-mă încetișor . La revedere ! Te voi revedea dincolo de suspinul cenușiu al șirurilor de noi . Adio, bunătate ce ai cules rămășițele cristaline ale pașilor mei grei ! Un buchet mi-am strâns de vise și fericire ce vor deveni doar uscate flori .
- A. A. Popovici,
