Fără nădejde !.•

Fără viitor îmi este nădejdea ! Mult, mult timp a trecut, ce nu se întoarce niciodată! Îmi place liniștea singurătăți ! Păreri umbrite, ce doar o scânteie sunt! O cenușă colorată se zbate în sclipire! Fulg de zăpadă, ce cade pe zâmbet! Înăbușit e momentul, o gândire ștearsă ! O amploare a rămas, sentiment nefericit! Izolat și nedemn e străfundul inimii, ceață de nori! Univers mic- nepătruns în așteptarea hazlie ! Melancolică e fața sufletului, ca atingerea fățișă a unui sărut ! Bizară e îndoiala vieții, tăcerea nostalgică! Amintiri- expresi și temeri e totul, care dispar odată cu înfățișarea lor!

                                                                                                     - A. A. Popovici,

Life alone ...

Irony of happiness is waiting- forever!
--- life alone in a christmas day.
Even the lights are so warm but,
my heart is so deep alone in the air!
Snow isn't like a love story written in it.
Where is the silence of my mind?
Songs of joy are so far away from me,
but cold is always with me.
Now- so it's too late for dreams to,
may come true in snowflakes. . .

What good it is in happiness to come for me,
if there isn't such thing like-
waiting will bring,! what really ?!


                                                                      - A. A. Popovici,

Jertfele grele !

El, nu privește cu bunătate jertfa noastră în Templul Lui, ce janlici suntem în așteptarea binecuvântări! Jucăm focul cusurului în prezența celui Sfânt și vrem ca sabia Lui să nu spintece răutatea din trupurile noastre. Viermele din noi se zvârcolește în urâciunea goală! Urlătele sufletului gem în palmele tăișurilor de fier, urât mirositoare- sânge crud. Fragedă ne este lupta în mijlocul scânteiei arzătoare, ce sugrumă și umbra nevăzută! Hoinărim ca un șarpe, ce trebuie zdrobit cu călcâiul războinicului înțelept. Izul înăbușit ce iese la suprafață din ființa ta plină de pofte ascunse, va fi aruncat ca o pleavă a scârbei cu care te-ai mânjit ,doar pentru o clipă de fericire! Putregaiul cel acoperi cu mantaua slujiri în Lăcașul etern, te v-a vărsa ca pe un potir plin de măruntaie. Mâinile îți vor fi răni grele ale jertfelor pe care le-ai adus ca un nebun fără strop de creier curat! Lanțurile te vor apuca ca un prieten- trecutul sumbru, cel ascunzi ca o comoară ucigătoare. Capul îți v-a fi tăiat, bucăți de plăceri ce le-ai gustat cu cerul gurii- trupul îți va fi o inimă sfâșiată din adânc. Suflarea s-a oprit,- și tu, ai încetat să mai exiști, Cerul pământului!

                                                          - A. A. Popovici,

Neexistența. ...

Prematur îmi este anotimpul, firul vieții, și parcă timpul a înghețat, schimbarea așteptată! 

Armura Lui era ca niște stâlpi grei, stacoji pe umeri, protejând trupul încovăiat. 

Ce totuși lupta fără putere,- lava curgea, ca o durere fierbinte a sufletului ars! 

Plânsul gemea în loviturile grele, ascuțite ale lamei ce tăia scrâșnind cu furie. 

Cine poate cunoaște inima unui Rege, decât însăși Prințesa Lui? 

Flautul a încetat sunetul trecut, neexistența bate tobele goale! 

Sinistru e joaca ciudată, neputința înțelesului strop de- niciodată. 

Înjosirea rămâne ploaia gunoiului, sfâșiat-rupt,! părăsit ger al morții viitoare. 

Epavă șteară a respirației, ce dispreț te așteaptă dincolo- 

bucată de coarjă ruptă o ființă nevăzută! 

- A. A. Popovici,