Doamne, îndrăgosteștemă mai mult de Tine în aburul cețos al acestei lumii! Am vrut să fiu fericită în puținele zile ale vieți mele dar, ea ținea locul tristeți din mine! Am vrut multe să vă spun în grăbita mea durere, ce chiar și strigătul meu la oprit în adâncul suspinului! Am vrut ca viața să îmi fie ca un fulg alb de zăpată, deși pașii meu nu au putut să lase urmele dorite! Am vrut să iubesc în bătaia ploi cu pumni plini de zdrențe ale sufletului meu, doar așteptarea a zdrobit această dorință! Am vrut să respir dragostea care s-a așternut peste mine, ce nimeni nu a avut curajul să o provoace în tacuta privire! Am vrut să cunosc doar o singură inimă ca ceea a mea, deși sufletul îmi spunea că pentru tine nu există! Am vrut să îndrăznesc a visa visul meu cel etern, care o povară a rămas în clipa dorită de mult! Am vrut să arunc și să rup bucățile trupului meu în frânturi de amintiri, bucurie liniștită a zâmbetului meu! Am vrut să sper că dragostea nu se cerșește ca pe o plasă de bunătăți în ea, deși toți așteaptă doar împlinirea lor proprie de iubire fără ca, ea - dragostea să se jertfească de bună voie! Am vrut să doresc pacea și bucuria ca pe niște diamante de preț ce vor deveni, o Iubire și Dragoste, prețuite cu cinste... frica unei virtute de caracter pur! Am vrut ca sfârșitul să nu vină așa repede cu ciasul lui de așteptare, tic, tac,... e timpul de uitare a vieți în agonia ușei închise!!! Am vrut să nu plec cu cuvintele pe buzele închise de nădejdea unei rugaciuni ne terminate în norii cei cenuși. Aș-i vrea ca somnul să fie moartea inimii mele!
- A. A. Popovici,
No comments:
Post a Comment