Prieten de toamnă !

Mi-au murit speranțele în mine însămi . Nu există moarte fără bucuri și nici vise mari atunci cănd nu ai credință ! Oare cum are liniștea în naivitatea lui ? Durerea este cea mai puternică armă în schimbarea unei vieți ! Groaza dureri întotdeauna va fi o inimă veche ! Îmi vei rămane un prieten de toamnă ce totuși , în lumina unei sclipiri aievea vis . Mi-sa obișnuit inima în bătăile lente alei iubirii inexistente încă , am de împărțit o dragose și un drum de urmat ...care poate niciodată nu te va chema în pragul ei ! Obosită îmi este o ființă ce mai are dorințe și speră în toamna frunzelor căzute . Puterea mi-se pierde în șoaptele ce deschid zăvorul unei uși nevăzute ! Aici rămâne fereastra dimineții ca vântul ce nu anunță boarea reveniri , pentru că te așteaptă iubitul vieții eterne . Dacă exiști undeva , vezi să vi pentru că stacojiul te va întampina în ființa mea !? Să descopăr misterul unui foșnet de frunze unde lumea mea se desface în bucăți mici de inimă crăpată . Universul tău este cântecul de nostalgie ce se transformă în luna stelelor ! A conta pe târzia chemare a voci tale și chiar de nu te vei întoarce respirația mea se va sfârși în fialul neexistent,,, deși. Vreau să mergem împreună și bucuria ta va fi un nou început ,, tu esti aici ! Necunoscut îmi sunt timpul și dragostea unei îmbrătișări --- dar vai !, prieten de toamnă ... între oameni mereu vei rămâne și te voi lua cu mine în pădurea verde ce are nevoie într-o durere să crească în tărie . Frunzele îți vor scrie o amintire ce va uita ceea ce eu ți-am scris în taina unei dureri de inimă ! Dacă ai fi fost aici în bătaia frământată a frunți mele auzindu-te și gândindu-mă că și eu am fost aici, cândva . Am fost între liniștea dintre tine și mine ca o alergare dintre două fiinte reci ce îmi spunea că am fost ! În tine vreau să mă odihnesc aproape și să dansez ca vântul ce mă îmbrățișează ca un copil în toamna colorată . Încă ceva îmi spune inimii și să mă bucur în visul cel aud împlininduse , ducându-mă în sentimentele tale ! Oglinta îmi arată că mai este alt ceva și ascult momentul veșnic unde mă pot bucura cu tine- acolo unde este ceva mai mult de cât o durere înțepenită în așteptarea nopții . Poate nu am nimic în mine ce încă freamătă un suspin ! Sufletul îmi adresează o întrebare ce umbra dureri o acoperă de multe ori în bucuria vieții rănite a unei priviri . Umplemă de fericirea ta suflete ce nu ești ca și mine , de ce te zbați în zăbovirea bucuriei mele !? .

- A. A. Popovici,